Al Șaptelea Sinod Ecumenic

   Acest Sinod a dezbătut în principal controversa referitoare la icoane și la locul lor în închinarea ortodoxă. El a fost convocat la Niceea în 787, de către împărăteasa Irina, la cererea lui Trasios, Patriarh de Constantinopol. La el au participat 367 de episcopi.

Cu aproximativ o sută de ani în urmă, mișcarea împotriva icoanelor zguduise încă o dată temelia Bisericii și a Statului în Imperiul Bizantin. Excesele religioase și unele false minuni atribuite icoanelor făcuseră ca cinstirea icoanelor și închinarea ce i se cuvenea numai lui Dumnezeu să aducă a idolatrie. Aceasta a generat la rândul ei cealaltă extremă, prin care iconoclastii doreau eliminarea completă a icoanelor din viața liturgică a Bisericii. Iconofilii considerau că icoanele serveau la păstrarea învățăturilor doctrinare ale Bisericii. Ei vedeau icoanele ca fiind un mod de exprimare a divinului prin artă și frumusețe.

    Sinodul a stabilit învățătura prin care icoanele trebuiau cinstite, dar nu închinate (slăvite ca Dumnezeu). Răspunzând invitației împărătesei de a participa la Sinod, Papa Adrian a răspuns printr-o scrisoare prin care sprijinea cinstirea icoanelor, dar nu și închinarea (slăvirea) care i se cuvine numai lui Dumnezeu.

    Sinodul a emis 22 de canoane privind aspecte de ordin administrativ și disciplinar, condamnând simonia (hirotonirea pentru bani), alegerea episcopilor de către autoritatea statală și construirea de mănăstiri mixte. Totuși, în ciuda recunoașterii de către Papă a acestui Sinod, Carol cel Mare al Franței a refuzat să-l recunoască nu numai ca ecumenic, ci în totalitatea lui. El nu a fost de acord cu hotărârea de venerare a icoanelor și, ca urmare a opoziției lui, în anul 794 s-a ținut la Frankfurt un sinod local prin care se condamna venerarea icoanelor și se respingea întregul Sinod. Acest Sinod al șaptelea a fost recunoscut în Apus abia la sfârșitul secolului al IX-lea, însă fără acele hotărâri care erau contrare practicilor deja împământenite în Biserica Romei.