PROIECT DE ATESTAT
Cele 7 Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe
Al Patrulea Sinod Ecumenic
Al Patrulea Sinod Ecumenic
Acest Sinod a fost convocat în 451 la Calcedon, în partea asiatică a Constantinopolului, de către împăratul Marcian și soția lui Pulcheria. Motivul principal a fost o altă controversă privind persoana lui Hristos.
Dioscor, Patriarhul din Alexandria, afirma că Iisus Hristos a avut o singură fire – una dumnezeiască, care o absorbise pe cea umană. Doctrina, numită „monofizism” (o singură fire), era susținută și de Eutih, un arhimandrit din Constantinopol care, din dorința de a combate nestorianismul, căzuse în extrema monofizismului.
Sinodul a condamnat această învățătură și a stabilit că au existat două firi desăvârșite în una persoană a lui Hristos, unite „în mod neamestecat, neschimbat, nedespărțit și neîmpărțit”.
Învățătura adoptată de Sinod s-a bazat în mare parte pe un document redactat de Leo, episcopul Romei (papa), care nu a putut participa la Sinod decât prin reprezentanți. Majoritatea celor prezenți au susținut formularea lui Leo, dar au trebuit să o armonizeze cu învățătura Sf. Chiril al Alexandriei, având unele dificultăți din cauza diferențelor de limbă dintre cei doi (latină și greacă). Învățătura finală nu a fost primită de episcopii din Egipt care au considerat-o a fi semi-nestoriană, ei declarând în schimb că susțin întru totul formularea lui Chiril. Neacceptarea de către egipteni a hotărârii sinodale a reprezentat începutul unui drum diferit pentru bisericile lor, în următoarele două sute de ani aceștia organizându-se separat de restul Biserici (egiptenii, etiopienii și armenii alcătuiesc azi „Biserica Ortodoxă Orientală” și afirmă totuși că resping învățătura lui Eutih).
La Sinod au participat 650 de episcopi. Printre celelalte hotărâri adoptate s-a aflat una neacceptată de Biserica Romei: canonul 28, prin care Arhiepiscopul de Constantinopol primea titlul de Patriarh, reafirmându-se astfel hotărârea de la al doilea Sinod Ecumenic care dădea întâietate Episcopului de Constantinopol peste celelalte Biserici, mai puțin peste cea a Romei, cu care era egală. Canonul 28 al acestui Sinod îi acorda Arhiepiscopului de Constantinopol anumite drepturi administrative peste provinciile din jurul Constantinopolului, făcându-l astfel Patriarh. Acest canon a fost respins de apuseni pe motiv că „trebuie păstrate atribuțiile patriarhiilor răsăritene inițiale”.